Ana Blandiana la Festivalul "Poetry Vicenza", ediţia 2019. În cadrul "Poetry Vicenza", festival de poezie contemporană şi muzică, poeta Ana Blandiana, alături de traducătorul şi romanistul Bruno Mazzoni, va fi protagonista unei întâlniri literare acompaniate de muzica Ilariei Fantin, la Oratorio di San Nicola (Piazzetta San Nicola
În cadrul festivalului internaţional de poezie "Unora le place poezia" (1-8 septembrie 2017, San Leonardo Valcellina, PN, Italia), Ana Blandiana va participa, alături de Dan Octavian Cepraga, profesor de limbă şi literatură română la Universitatea din Padova, la două evenimente programate în datele de 7 şi 8 septembrie 2017.
Ana Blandiana, din nou la Câmpina. În viața noastră culturală, caracterizată prin sincope, subfinanțări cronice, uitări, reveniri și alte uitări, faptul că un concept a reușit să atingă o cifră stimabilă rămâne remarcabil. Mai ales când avem de-a face cu un șir de evenimente în care nu s-a investit un leu din banii publici.
- 13-15 mai 2020: manifestările artistice ale Festivalului de Creație și de Interpretare „Ana Blandiana" (lansare de carte / reviste literare, desfășurarea Sesiunii de comunicări științifice, a workshop-urilor (14 mai), dramatizări, momente poetice, premierea concurenților); - 2 iunie - 31 august 2022; expedierea premiilor în țară și în străinătate
Festival Anablandiana FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA" Ediția a X-a, 13-15 mai, 2022 Invitaţi de onoare - scriitorii: Ana Blandiana Nicolae Băciuţ Inspectoratul Școlar Județean, Brăila, Colegiul Național "Gh.
kh2FB.
festivalul ana blandiana 2017